Ochii de sticla

Sunt ca intr-o bula de aer... de ceata. Vreau sa pot spune nu, sa stig… sa urlu. Alerg departe… fug de realitate si incerc sa impletesc regrete. Privesc trecutul si puntea ce s-a creat peste sentimente, am fost naiva. Vreau sa ating intunericul dar imi trece printre degete si raman cu mana goala. Privirea ta ma cutremura… apoi ating pamantul cu miile de rugaminti, dorinte… numeroasele lacrimi ce le-am varsat in genunchi. Acum…cu ei zgariati de atatea bucatele de inima ma ridic si iar iti privesc ochii de sticla. Ma doare.

Draga mosule...

Asa cum oricine isi doreste un cadou sub, brad… sau ca un sentiment de fericire, multumire sau poate doar liniste sa ii cuprinda… asa imi doresc si eu ceva. Da… am multe lucruri la care unii doar ravnesc…si totusi nu cred ca apreciez indeajuns asta. Recunosc… stiu. Si totusi nimeni nu are totul. Sau poate exista cineva, undeva … care are strictul necesar… dar e fericit si simte ca nu are nevoie de nimic mai mult. Acum vreau ceva doar pentru mine… doar al meu, de fapt poate ca nu ar trebui sa vreau asta, sau sigur nici macar tu nu imi vei putea aduce, mosule. Vreau acel ceva … care candva ma facea sa zambesc doar pe mine… care imi facea ochii sa straluceasca, care ma infiora cu o simpla atingere. Dar nici o magie nu ar putea sa dea timpul inapoi… dar poate ca o magie ar putea face asta… o magie reusita, facuta de acel cineva special. Si totusi uite un alt lucru imposibil. Dar imi mai doresc ceva. Vreau sa fiu iar copil mosule… sa ma trezesc in dimineata de craciun, sa alerg desculta si cu parul valvoi la brad, unde sa vad o multime de cutii si cutiute pline cu jucari. Apoi cu fericire in glas, sa strig in toata casa ca ai venit. As vrea sa pot zambi iar asa cum o faceam cand eram mica, sa o pot face asta cu toata gura.. nimic sa nu-l umbreasca. Da mosule… iar mi-au dat lacrimile in locul zambetul ce ar trebui sa il schitez dar… Stai linistit ca mi le voi sterge si voi incerca sa clipesc. Si sa stii ca nu ma supar pe tine daca nu imi vei aduce ceea ce mi-am dorit… si iti promit ca voi incerca sa zambesc, pentru tine.

Dreamer...

Ma privesc in oglinda... si o lacrima se naste iar in ochii mei. Pentru a nu stiu cata oara vars lacrimi de tristete... pentru tine. Dar poate ar trebui sa ma trezesc odata la realitate. Nu sunt o printesa, nu este un basm sau o poveste cu happy ending.... este realitatea. Am crezut in tine... in, noi... Am zambit si am preferat sa cred in imaginatie, am continuat sa fiu visatoare si atunci cand era cel mai bine sa clipesc si sa vad lucrurile asa cum sunt. Trebuia sa renunt la tine atunci cand am putut sau cand era bine sa o fac, inainte ca tu sa renunti la mine. Acum e mult prea tarziu, Zambesc amar... oftez, pastrez in mine tristetea, imi intorc privirea ca si cand nu te-am vazut si plec. Tu... ea... Tarziu pentru Noi. Am fost naiva si acum... it's too late.

Craciun

Stelute argintii ar fi trebuit sa imbrace deja orasul, sau poate doar masinile de pe strada, ori parul meu. Dar nu am iesit inca din casa ca fulgii sa ma atinga. Un sentiment ne incearca perioada asta. In ciuda frigului de afara ce ne inroseste nasul sau peisajul trist ce se arata la geam, sufletul ne este cald. Bucuria interioara ne incalzeste. Zambim pentru orice nimic, dar si pentru lucrurile importante. Admiram bradutul di sufragerie ce frumos l-am impodobit alaturi de mama... ne amintim colindele din fata focului sau prietena cea mai buna cum ne scoate intr-o nopate geroasa la colindat. Inca nu am uitat Mos Craciunul nostru in varianta disco sau colindele pe care le-am invatat la cor. In coltul gurii un alt zambet. Vreau sa ne tinem de mana luna asta si sa zambim impreuna. Admir miile de beculete de pe strada, te strang de mana... esti rece, te sarut si buzele ne ingheata. Visam.


PS: Macar asa sa te am ... Visand. Te iubesc.

Umbrela

Picaturi grele bat in geamul de la dormitor. Ea, cu sufletul greu isi aseaza capul pe, perna. Uimitor, se trezeste in mijlocul jocului picaturilor de ploaie. Stropi mici ii uda parul, bucle negre ii imbraca umerii...ofteaza. E frig... ii este teama. O lacrima ii incolteste, isi simte respiratia rece, buzele umede si obrajii inghetati. Paseste prin patura de ploaie, ridica ochii spre cer si incerca sa desluseasca enigma stelelor ce au impanzit bolta cereasca. Dar e greu si isi pleaca privirea. Genele ude incearca sa clipeasca. "Da!". Aude o voce in spatele ei, o striga, ii stie numele dar de unde? O mana calda o atinge si se-nfioara de sentimentul ce il trezeste in ea. "Vrei sa stai sub umbrela? Ploua, vei raci." Cu o voce tremuranda, emotionata, raspunde un sfios "Da". Erau ei... ochii de care candva a fost indragostita. Hmm candva?... A fost mereu indragostita de ochii lui verzi si totusi a ascuns asta. Dar, nu mai poate...sufletul ii zburda. Fara sa mai poata spuna ceva, se aseaza sub umbrela si pornesc impreuna. Acum nu ii mai este frig...e langa el si... ii e bine. Picioarele ii tremura si se opreste pentru o secunda. Atunci el o strange de mana, ii zambeste frumos si ea pluteste. O ia in brate si buzele lui le ating pe ale ei dar... ca o sageata realitatea intervine... se trezeste iar pe, perna. Ploaia bate in geam, parul il are uscat si prins in coada. Ochii verzi, mainile calde, umbrela...totul a disparut. Dar emotia si semtimentele pentru el sunt mai puternice ca oricand. Realitatea este dura... si se pare ca fara el. Acum, doar viseaza.

Profund...

Iubesc a noptii adiere
si calda-mbratisare.
suspinul dureros
din despartirile tarzii,
un strop de bunatate
intr-un imens haotic,
iar lacrimile dese
ce curg fara sa sti.
Iubesc tacerea vie
ascunsa-n ochii tai
parfumul fericirii
cand suntem amandoi
si glasul ce sopteste
a dragostei chemare
sfarseste totul intr-o
imensa departare.

Agonia matinala

Ramai cu capul asa pe perna multa vreme. O lacrima ti se prelinge pe obraz si iti insareaza buzele. De ce esti trist la prima ora a diminetii? Poate pentru ca nu a fost decat o iluzie, un vis. Stai asa in agonie, incercand sa iti reamintesti fiecare detaliu, fiecare respiratie ori soapta. Ochii negri sclipitori in privire, magia sarutului...buze. Fermecator, as putea spune chiar fascinant. Cu o simpla atiungere te face sa plutesti, un simplu om, doar o alta fiinta si totusi... Povestile sunt minciuna in comparatie cu sentimentul ce il trezeste in tine. Parea dormit, dar el a facut sa invie si sa fie mai puternic... ca niciodata. Un curcubeu de vise... o mare de gusturi, sarat... dulce. Parul negru... genele sale lungi, bratele puternice. Suspini si te gandesti ca ai putea crede in ingeri... aripi maiestuase..atingeri calde. Perfect, impecabil ai putea spune dar... Cuvantul ce sfarama orice urma de magie. Atunci te trezesti fara forta. Relizezi ca nu a fost decat ceva ironic... ridicol, doar un vis. Si continui sa stai in agonie in speranta ca, daca retraiesti fiecare clipa, va inceta sa mai fie doar o capcana a visului.

Regret acum...

Regret...
Ca soarele a apus iar,
regret ca vantul ma-nconjoara
...cand asta puteai face tu
ca plang abia acum
...cand nu mai are cine sa imi prinda lacrimile
ca te-am iubit nepermins de mult
...si totusi inconstient nu ai vazut asta.
Regret acum...
ca nu te-am atins
...cand inca o mai puteam face
ca nu ti-am vorbit
...cand sufletul tau ma asculta
ca nu te-am prins de mana
...cand mi-ai intins-o
si ca nu am fost eu
...desi tu ma iubeai asa.
Regret acum...
ca am zambit si am prezentat nepasare,
am cautat si nu am gasit ce trebuia,
am vrut fericire si nu am acceptat de la cine mi-a dat,
ca te-am privit si nu am vazut smaraldul trist din ochii tai.
Si regret iar...
ca am ratacit
...cand puteam sa imi gasesc drumul
ca am visat
...cand aveam realitatea in fata
Dar ca sunt nebun
...si inca te iubesc,
NU regret!

Cu gandul, la tine

Alt inceput... o cale de mijloc...alt drum. S-a starnit o furie... un urlet in interiorul meu! Nu vreau sa imi mai vezi ochii ce plang fara incetare. Respir si inhalez ceea ce se numeste trecut, uitare. De ai fi acolo sa auzi strigatul meu surd. Dar nu esti. Hipnotizata visez la abisul eternitatii, la esenta ce imi inunda simturile. In zadar stergi praful daca timpul si-a lasat amprenta. Ai fost si urma saruturilor tale inca o simt pe buze.

Tigara stinsa

Cineva mi-a spus ca am dreptate... apoi altcineva ca gresesc. Dar totusi fac asa cum simt si nu imi pare rau. Poate mai tarziu voi regreta...poate voi realiza ca am gresit sau poate doar ma voi felicita pentru ca am luat o anumita decizie in trecut ce mi-a influentat pozitiv prezentul. Acel prezent care clipa urmatoare devine trecut. Dar acum nu ma intereseaza ce va fi, incerc doar sa traiesc secunda. Nu mai vreau nici macar trecutul sa il ating... ma cutremur la auzul lui si totusi privesc inainte. Au fost prea multe lacrimi aruncate fara rost... acum doar zambete (sper) si probabil multa joaca...da inca imi permit sa fac asta. Respir si imi umplu plamanii cu aerul proaspat de afara si nu cu fumul unei tigari stinse. Arunc scrumul lasat de tine si uit. Dansul s-a sfarsit si nu a ramas decat urma pasilor tai.

Buzele trecutului

Inconstienta... o mie de dorinte, parfumul dezastrului... a fost. O atingere si tot ceea ce a fost candva a inflorit. Energic... pasional... ca intr-un dans cand cei doi sunt o singura fiinta. Poate secunda s-a transformat in trecut, dar ireal este si va fi mereu prezent. O privire mi-ai inchis in ochi, atingerea mi-a patruns in piele si am simtit iar buzele trecutului. Aburul amintirii mi-a patruns in fiinta. O vorba dulce si mii de frunze purtate haotic de vant... o epava... am clipit si un uragan a maturat pamantul. A facut puff intr-o clipa tot ceea ce am creat...toata salbaticia viselor mele. Nu vreau sa te privesc! Amintire... o urma de regret si prea multe dezamagiri. Tremur si nu e de la frig.

Nebunie

Carti aruncate pe jos...pixuri colorate...lacrimi si stropi de oja. Wow ce combinatie. Probabil vei spune ca am luat.o razna... ca sunt foarte emotiva si fiecare postare a mea e construita din lacrimi. Nu te pot contrazice si poate nici nu as incerca sa o fac. Sunt doar eu si daca nu suntem macar amici nu ar trebui sa iti pese... poate nici macar amicilor nu le pasa de ceea ce se intampla cu mine, so... tie de ce ti-ar pasa. Fara rost... cateodata cu un motiv bine intemeiat ce incet incet dispare. As putea uneori sa zambesc pana si din cel mai stupid motiv si totusi aleg sa stau trista... sa vars lacrimi. As putea vedea realitatea, dar aleg sa visez. As putea sa te privesc in ochi, dar ma feresc. As putea sa te sarut, dar nu o fac. As putea sa ies la aer, dar aleg sa stau singura departe de toti. E nebunia mea asa ca respecta.o. E toamna si poate acum veti spune ca e o constatare aiurea, ca mai e o luna si trece.. dar na eu realiz cu intarziere. Privesc natura si observ ca este intr.o continua miscare, starea mea de spirit este din ce in ce mai fara sens...nici macar parul nu imi sta la locul lui si acum realizez... Depresia toamnei ne.a facut pe toti mai nebuni.

Never...

Uhh... prea mic intr-o lume mare. Oftez si imi leg respiratia de coltul gurii tale. E ciudat cum uneori iti este dor sa ai ceva ce nu ai avut niciodata. Sorb din mister, ating cu varful limbii eternitatea apoi tremur ca si cand mi-e frig, dar nu imi e. Strang in palma o floare si seva trecutului imi imbraca degetele. Prea bizar este totul. Uneori trist, dar continui sa zambesc. As putea fi un inger, ceva mistic... Dar nu vreau, sunt EU asa cum nimeni nu ma poate vedeam. O picatura de parfum in estenta, un strigat aruncat printre mii de alte cuvinte apoi vise sparte in marea de sperante. Ca o pasare sufletul meu isi ia zborul, apoi un scenariu de film devine istorie. Parfum atunci cand poti zambi desi tot ce se intampla in jurul tau are un ton asa sad. "I will always love you"... nu mai e asa... sau poate da, dar nu pot recunoaste asta nici macar fata de mine. Un rosu aprins...buzele mele si tu. Pudra aruncata in vant, cenusa, apoi cuvantul Adio mi se imprima in minte. Atat...zambeste ca s-a sfarsit si stampila a fost imprimata pe hartie.

Perechea de Buze

Privesc ceea ce inseamna… tot. Fuzionez ca cerneala pe hartie, picur un ultim cuvant apoi dispar. O ultima vorba otravita... ultimul meu fir de suflet. Imi despletesc sentimentele si le las sa imi curga prin vene. Respir fericire si extaz... zambesc si margelele trecutului se rup. Le las sa cada inutil. Tresar si vad, o umbra, un chip, o noua lacrima. Apoi fara rost vibrez cand te vad si totusi nu arat. Plec...pasesc agale prin tine si totusi nu pot. Cedez si ma intorc... te sarut iar... te strang in brate apoi ochii mei nu mai rezista si incep sa arunce scantei. Nu ma atinge... pleca ... sau ramai si nu imi da drumul niciodata. Este atat de usor si totodata complicat. Acorduri de chitara mi se rostogolesc in suflet. Balada dupa balada imi infunda urechile. Arunc un zambet apoi un suspin imi scapa in surdina. E trist si totodata puternic si fascinant. Nu sunt perfecta si ador ceea ce este imperfect la ...hmm. Nu vreau sa mai vibrez. Da... m-am indragostit de o pereche de buze.

Fara tine

"Am ramas singur pe strada, Mama imi zicea de fiecare data, Nu intelegeam eram prea ocupat, Doare tare-acum dupa ce-am realizat"... Refrenul dintr-o melodie pe care am ascultat-o azi in maxi in drum spre constanta. M-a uimit pentru ca simt ca si cand a fost scris de mine... dar nu e asa. Neimportant...a fost scris si mi se potriveste ca o manusa. Asa m-am simtit astazi. Priveam pe geam ... cu muzica rasunand in urechi. Totul se misca atat de repede. Sunt multe lucruri ce trec pe langa mine fara ca macar sa le observ...lucru dezamagitor pentru acele lucruri, persoane... ori pur si simplu sentimente ce nu le-am inteles, sau nu am vrut sa fac asta. Acum cand totul se misca intr-un ritm atat de alert... cand multe lucruri le-am trecut cu vederea si sufletul meu s-a umplut de prea multe lacrimi si durere... acum incep sa ma simt din ce in ce mai mica intr-o lume atat de mare. Azi am incheiat un capitol din viata mea pentru totdeauna. Nu as fi vrut sa se intample asta dar inevitabilul m-a luat prin surprindere. Hmm... sunt trista si poate voi regreta always ca nu mai am ce am avut candva. Dar nu pot spune decat asta e si sa ma conformez situatiei. Zambesc si un gust amar imi sta pe limba. "ce s-a intamplat?". O persoana ce intradevar ma cunoaste si-a dat seama ca nu sunt ok si desii zambesc a realizat ca zambetul meu ascunde o lacrima. Acum caut ziua de maine... caut sa imi ascund in inconstient amintirile pentru ca altfel nu voi putea sa ma ridic. Si toate astea pentru ca imi e tare frica sa traiesc iar ... de data asta fara tine.

Paharul vietii

Clipesc…sorb dintr-un pahar si gust lumea. O tenta mult prea amara. Zambesc, te aing, ma ofilesc si tac. Vorbesc atunci cand nu ma intrebi nimic. Suspin atunci cand razi in hohote si tremur cand vrei sa pleci. Dar nu o faci si zambesc iar cu un gust amar dobandit din acelasi pahar. Te apropii incet... incet... se pare ca nu iti place sa te grabesti. Da !!! sunt eu ... aceeasi si totusi diferita. Respiratia ta imi incalzeste buzele, dar te departezi mult prea repede... inexplicabil, doar cu dorinta. Pic...pic, cuvintele se preling in marea de ganduri mai grav decat picatura chinezeasca. Lacrimile sunt insirate pe culmea vietii si tu pasesti agale pe langa mine. alerg... te strig... te ating dar nu. AU... ma izbesc de zidul invizibil ce pare sa ne desparta. Masti colorate...ironice... ma inconjoara... zambesc... plang... tac apoi urlu... pendulez intre tine si realitate. Nu mai merge asa. Oare sa sorb iar din paharul cu gust amar ?

Adevarul= pura dezamagire

Oftez si un suspin se aude ca un ecou in camera goala. Aerul este trist, dar incerc sa nu plang. Am avut incredere in ce ma inconjoara... in aerul ce il respir, pana si in razele de soare sau ursuletul de plus. Se pare ca totul e un vis din care te trezesti si iti doresti mai bine sa dormi pentru eternitate. M-am izbit de cruda realitate mult prea tarziu. Exact atunci cand viata imi era dulce o picatura de negru m-a distrus. E dureros sa privesti adevarul cu ochi de indragostit. Te doare si mai rau sa vezi ca adevarul tau este visul altcuiva. Chitara vietii mele si-a pierdut corzile, globul de cristal s-a crapat, iar muzica a amutit. "Iti jur ca nimic nu ne va desparti" !!!. Incerc sa rad dar in sfarsit o lacrima apare in ochii mei si se prelinge incet pe obraz. O a doua lacrima se scurge fara regret doar cu urme. Apoi a treia, a patra... urla de durere si curg rauri. Am plans de multe ori, am ras de tot atat de multe ori, am visat, am zburat, am devenit eu in bratele tale dar acum totul e gol. Pentru NOI s-a terminat pentru totdeauna, dar pentru VOI abia acum incepe...si sper sa va fie bine desi altora le e mult mai rau decat ar trebui.
Intotdeauna zambetul poate ascunde o lacrima daca stai sa il privesti mai mult de o secunda.

Negru Picurat

Trista...praf de stele... si un „cantec” ce nu vrea sa isi faca aparitia. Greselile se deruleaza in continuare fara semn ca sirul lor se va intrerupe. Este o noua sansa... un nou inceput... aceeasi iubire dar cu inima tresarind mai tare. Sunt predispusa greselilor... sunt un copil ce se pare ca nu a inteles ca trecutul a trecut cu un scop anume. Ma simt ca intr-o lume salbatica ... ce se deruleaza in ritm alert pe langa mine... lucru caruia nu ii mai pot face fata. Lacrimile vin si pleaca... fericirea te atinge apoi dispare... pana si lipsa ta umbreste zambetul meu. De ce spun toate astea? Pentru ca ... fiecare cearta aduce cu Ea o picatura de negru in esenta... pentru ca fiecare discutie aduce cu ea lacrimi si tristete. Pentru ca imi doresc sa fie diferit ... si imi doresc sa nu se termine totul inainte sa pot auzi iar sinfonia buzelor tale. Si toate astea pt k simt cele 8 litere... Te iubesc

Dansul nostru

Vantul ne-a purtat tristetile departe... soarele ne-a mangaiat. Doar noi doi uniti intr-o imbratisare ce putea topii si un munte de gheata... am trait. Mai luat de mana, iar totul in jur s-a sters... eram impreuna... departe de lume, de invidie si suferinta. Atunci mi-ai zambit si... privind spre infinit buzele tale mi-au cantat acel cantec din trecut pe care numai tu il poti face sa fie unic. Cu sufletul strans intr-o cutie de chibrituri ti-am mangaiat buzele iar ele s-au contopit intr-un sarut. Departe in univers ingerii zambesc... timpul a trecut iar sinfonia lui ne-a purtat pe brate...si ne-a facut sa fim bolnavi de iubire... Bubu

New story

Regretele nu isi au rostul... incercarea de a reusii de data asta sa faci sa fie diferit esueaza si te intrebi daca ai trecut sau nu aiurea prin viata. Atunci un coltisor al mintii incepe sa urle ca nu... nu a fost in zadar, reusind sa te readuca pe linia de plutire... sa nu iti distruga si ultima speranta. Maine e o noua zi... o noua sansa de a evolua. Acum te gandesti, daca maine e o noua zi de ce sa imi mai bat capul cu cea de azi si sa nu lupt cu cea de maine. H3h3 ce bine ar fi sa avem siguranta ca vom apuca rasaritul zilei urmatoare... ori ca vom apuca sa respiram iar aerul proaspat al diminetii... sau ca avem sansa macar sa lasam purtat de vant durerosul „ADIO”. So... nu avem certitudinea ca maine va fi ok. Cu toate astea fiecare alegem ce vom face. De aceea nu imi permit eu sa va spun ce aveti de facut ci poate doar sa va dau un sfat... sa va ajut sa realizati ca nimic nu este indestructibil si ca in orice exista un FIN. Orice poveste are sau nu un happy end... dar odata cu un END incepe o alta Story. Daca am spune ca "oricum se va termina" atunci nu inteleg de ce sa mai incepem ceva ce pana la urma se spulbera fara credinta in ce va urma... doar cu regrete. Acum am picioarele reci si goale... degetele imi palpaie de la atata tastat iar sufletul meu cauta sa deschida usa noului inceput. Nu cred ca puteti intelege gandirea mea... poate pentru ca durerea unui sfarsit e prea mare. Dar stiu ca mai bine sa fi cunoscut iubirea care totusi s-a destramat decat sa nu o fi cunoscut-o deloc. But fiecare cu gandirea lui... sunt ciudata ... vorbe incrucisate... cuvinte de neinteles... EU. Dar acum incetez pentru o clipa sa mai fiu eu... trag pentru o secunda aer in piept si ... si ma gandesc la Ziua de maine... poimaine ... la viitorul ce se indreapta cu pasi repezi spre mine... la noi. Un nou "us" ce ma face sa tremur cum ma facea odinioara... la o noua poveste de data asta cu happy end... la noul TU. Asa ca gata... am cam terminat cu sfaturile si help-ul venit din partea mea. Mintea s-a incetosat si apare chipul tau de undeva din intuneric. Mi-e teama ... teama ca .... sti tu prea bine de ce imi este teama... asa k nu ma intreba... simte.

Cantecul surd

Candva... am fost fericita si am aratat asta radiind. Odata am ascultat "cantecul" buzelor tale, iar acum tremur ori de cate ori mi-l reamintesc. In trecut am facut multe lucruri la impuls... am iubit fara regrete ori granite... am tanjit dupa un suras... am trait fiecare clipa ca si cand ar fi ultima. Visatoare, m-am indragostit de o privire... am tremurat in profunzimea bratelor tale... am fost vrajita ca un orb de un curcubeu. Acum imi reamintesc ce "a fost odata"... zambesc atunci cand telefonul suna si aud vocea ta. Candva am plans... am varsat picaturi sarate pentru simplul fapt ca te iubeam asa cum un surd iubeste sunetul. Am zambit desii in interiorul meu plangeam... Te-am iertat desii nimeni nu ar fi facut asta. Te-am incurajat sa te ridici desii eu eram la pamant... Te-am iubit desii tu ma urai... Iar acum mi-e dor de tine desii inima mea e inghetata. Odata... ti-am spus "ochii care nu se vad, nu se uita" si uite ca am avut dreptate.

cine sunt eu?

Fiecare ne-am pus in viata cel putin odata intrebarea cine sunt eu? Intr-o lume in care mastile predomina si apar la orice pas, nu mai stim cum suntem noi cu adevarat. De multe ori ne-am privit in oglinda, am inceput sa radem fara rost, sa ne strambam aiurea sau sa plangem fara un motim anume. Ne-am privit in ochi si am incercat sa ne dam seama daca asa suntem noi. Eu nu sunt asa. Fac multe lucruri la impuls, exact asa cum simt in momentul respectiv, fara sa imi pese ca mai tarziu pot regreta. Sunt sincera atunci cand cineva merita sa fiu eu cea adevarata si sa imi dau masca jos. In fata celor din jur incerc sa ma mentin puternica, nepasatoare. Incerc sa imi ascund sentimentele, dezamagirile si toate trairile de cei din jur pentru ca te judeca. Chiar daca sunt daramata incerc sa ma arat la fel ca de obicei , zambareata, fericita, de aceea putini stiu cum sunt eu cu adevarat si recunosc imediat un zambet fals. Nu mai sunt cum eram. Timpul m-a schimbat si si-a lasat amprenta in viata mea. Nu mai reusesc atat de bine sa ma ascund. Masca a inceput sa se crape, zambetul a inceput sa se destrame, minte-a aluat-o razna de aceea fac unele lucruri nechibzuite pe care mai mult ca sigur le voi regreta mai tarziu. Cu totii ne-am dorit la un moment dat sa dam timpul inapoi sa schimbam ceva la noi, sa fim altfel pentru a recupera ceva ce am pierdut. Dar de ce sa facem asta ? Timpul a trecut cu un scop si am invatat ceva cu ocazia asta. De ce sa ne schimbam noi cand altii nu fac niciun efort sa se schimbe. De ce sa incercam sa fim asa cum doresc alti si sa nu fim cum ne dorim noi ? Daca ceva s-a destramat in timp din cauza unei greseli comise nu trebuie sa regretam. Poate nu merita sa continuam daca la prima bataie de vand s-a daramat tot ceea ce am construit. Stiu ca mereu e greu sa ne ridicam dupa ce am cazut si sa fim la fel de plini de vise si de sperante cum eram inainte de prabusire, dar cu vointa necesara vom razbii. Deseori imi pun intrebarea care ma ajuta sa continui : de ce sa ma prabusesc intr-o prapastie din cauza unei persoane pe care am iubito prea mult, iar ea sa treaca nepasatoare pe langa mine fara sa imi ofere macar o mana de ajutor ? Daca merita cu adevarat dragostea mea atunci nu mai eram la pamant si ma incuraja sa continui. Daca cineva te iubeste, te iubeste pentru ceea ce esti nu pentru cine si-ar dori sa fii. Cu defectele mele si calitatile eu privesc inainte si continui sa caut si sa lupt pentru ceea ce reprezint « eu ».

Buburuza si Buburuzul

Stau pe plaja... intinsa pe nisip... relax. Visatoare ca intotdeauna, privesc valurile ce imi mangaie picioarele. Nimic nu imi poate bruia aceasta liniste interioara. Dar ceva reuseste... amintirea. Abia acum imi dau seama ca realitatea nu este decat o pura dezamagire. Am crezut ca am uitat... ca am trecut peste. Cred ca si tu ai crezut asta BUBUruzule. Dar uite ca nu este asa. Pentru o scurta perioada viata a fost mai mult decat roz... poate de asta nu am mai simtit rozul. Ia spune-mi sincer stii ce inseamna sa fi indragostit? hai sa iti explic eu ceea ce simt sa vedem ce parere ai. Cred... vad... simt ca doare mai tare sa traiesti fara el doar cu amintirea lui, decat sa mori. Pun capul pe perna... sunt ok... ma gandesc poate ma va trezi iar telefonul lui la 2 jumatate noaptea sa imi spuna ca ma Iubeste. Dar ma trezesc de dimineata si intru iar intr-o depresie... fara zambete... dezamagire. Te-am visat azinoapte... again... fericiti... ne iubeam. Scrum... praf... nisip purtat de vant. Dar trec si peste astea si merg inainte pentru ca inapoi nu mai pot merge, desii de multe ori imi doresc sa ma intorc in timp si sa fac unele lucruri pe care nu le-am facut atunci cand am avut ocazia, sa iti spun atunci cand ma tineai in brate Te Iubesc si sa fie diferit. Merg la liceu, incerc sa ma distrag... katerink... flirt. Nu ma mai intereseaza astea foarte mult. Privesc pe geamul prafuit... verdeata... natura a inviat... sufletul meu a murit. Intrebare: cum poate murii ceea ce nu exista, nu se vede? uite asa bine. A murit asa cum au murit sentimentele , nici ele nu se vad dar totusi au existat. Nu te lasa pacalit de aprente, de zambetul pe care mi-l mentin pentru ca trebuie, de stilul meu noncomformist. Crezi ca sunt OK? E mai bine sa crezi asta in continuare, e mult mai bine, decat sa stii cum sunt cu adevarat. Vino! Hai, sa mergem impreuna undeva... pe o raza de soare sa ne topim intr-o inima... pe un fulg sa inghetam imbratisati... pe o picatura de ploaie sa facem baie impreuna... pe o frunza unde sa fim doar tu si eu... Buburuza si Buburuzul.

Oscilari

Suna! Aud un tarait straniu in ureche. Astept sa te aud pe tine. Intr-un final o voce aiurita ma indeamna sa o las mai moale, robotul. Incerc sa mai sun, vroaim sa vorbim ceva dar se pare ca nu ai chef de mine. Asa ca ma opresc din insistente ca deja m-am cam saturat. Nu ma mai uimeste nimic. Te-ai cam obijnuit sa ma lasi in suspans… dejamagita… uimita. Dar o las asa, ca cineva trebuie sa lase de la el. Incerc sa fac altceva…sa ma distrag… sa uit pentru un moment. Dar se pare ca nu am nici o sansa. Simt o apasare ciudata care nu imi da pace… ma doare… inteapa… loveste. Am o dorinta ce vibreaza in mine de a dormi… de a zbura… de a calatorii. Parul lui ce ii acopera ochii verzi…buclele mele ce cad alene pe umarul lui. Buzele ce soptesc dulcegarii….minciuni…tampenii… Toate nu sunt decat aiureli… chestii asa ce ne vrajesc pe noi fetele. Stari diferite ma cuprind. Oscilez de la tistete la fericire… de la hohote de ras la rauri de lacrimi… de la Te iubesc la te urasc. Vrajeli!!! Ba esti prost, cum sa il urasc? E ciudat… prea ciudat… exagerat de ciudat. Astazi imi zice “te iubesc”… maine “nu am chef de tine”… poimanie ceva… in alta zi alt ceva! Plm nici eu nu mai stiu ce sa cred… Dar oricum ar fi e la fel… Orice s-ar intampla nu e nimic… Orice ar zice de fapt tace. Tipa in surdina… Rade in suspine… Danseaza in somn… Viseaza realitatea… Dar el vine… ma atinge… ma cuprinde… incepe… termina. Si cand te gandesti ca toate astea au venit de la un singur tarait in telefon. Mai incerc o data… ultima data… gata… m-am saturat. De unde atat ca nu rezist… prea curioasa… tembela… instabila emotional… COPIL. Dar raspunde “alo”. “Scuze ca nu am raspuns dar mi-am lasat telefonul acasa”. Fericita… uimita… naiva… Am CREZUT…

Tu si Eu... noi Doi

Taci!!! nu strica tot ceea ce ai construit, printr-un simplu cuvant. Doreste-ti ceea ce nu ai... viseaza la ceea ce iti doresti pentru ca intr-un final ai sa reusesti. Ploua. Picaturi mari se asaza intre noi... pe noi... langa noi. Care noi? Tu si eu... amandoi... ceea ce a fost candva. Simte cum tremur si nu e de la ploaie, lupta-te cu bratele vantului ce incearca sa ne desparta, sopteste-mi la ureche despre iubire, dragoste. Dar ce sti tu despre iubire? Daca nu ai recunoscut atunci cand ai vazut sclipirea din ochii mei, iubirea, inseamna ca nu stii ce este aia. Tipa... descarca-te.... striga ceea ce simti. Sau mai bine nu. Ma vei dezamagi iar... si iar... si iar. Dar stii ceva! N-am sa mai plang, voi incerca sa nu mai plang. Asa ca mai bine taci... atinge-ma... saruta-ma... doreste-ma. Sa ne contopim sufletele iar intr-un sarut. Vino. Sa mergem undeva... in lume... sa uitam de tot... si de toate. Nu mai suspina, tine-ma de mana usor. Gata! E mai bine? Vino cu mine sa alergam impreuna sub cerul senin. Bucura-te de ceea ce te inconjoara. Invata sa ierti daca iubesti cu adevarat. Nu spun sa uiti. Doar invata sa o iei de la capat cu alte idealuri... vise... sperante... Maine e o noua zi... un nou inceput... un alt vis... o alta lume... Acum tipa... tipa cat poti... elibereaza-te... revino-ti... sune-mi ca ma iubesti.

Salveaza-ma de la Adormire

De ce plangem ? Cu totii ne intrebam asta cateodata. De ce oare imi curg pe obraji niste picaturi sarate, care ard,care ne lasa rani adanci ? De cele mai multe ori plangem pentru ca nu mai rezistam, e prea mult pentru noi, e prea dur si cedam. Vrem doar sa punem capul pe perna, daparte de ochii critici ai lumii care sa ne spuna ca suntem slabi si sa plangem chiar si numai cateva minute. Asa fac eu, plang intr-un colt al camerei si privesc la felul in care noaptea cea apasatoare pune stapanire pe sufletul meu. Dar nu tot timpul e asa. Plang atunci cand nu mai rezist, si ma prabusesc incet incet intr-o lume a dezamagirilor si a dezastrului. Daca inainte priveam surazatoare spre viitor si ma gandeam la ziua ce avea sa vina, acum nu mai e asa. Sufletu a apus si privesc cu neincredere viitorul. Ma gandesc, oare drumul pe care voi pasii maine va fi la fel incarcat cu lacrimi, sau se va ivi o urma de lumina. Incerc sa traiesc cu speranta ca in sufletul meu cineva, candva se va indura si va planta acel fir de lumina de care am atata nevoie si pe care numai tu il poti sadii in acest moment. Unde e acel copil cu privirea inocenta, cu ochii sclipitori si cu zambetul mereu pe buze ? Nu mai e !!! S-a cufundat intr-o lume a distrugerii. Acei ochi sclipitori candva acum sunt incarcati cu lacrimi. Acea inocenta a disparut odata cu trecerea timpului. Aripa durerii si-a lasat amprenta in inima mea. Zambetul pe care il recunosteai dintr-o mie, acum a pierit, asa cum a pierit si dragostea lor. Nu mai poate zambii dar poate plange cum multi dintre adulti nu au plans vreodata. Nu e decat un copil dar a cunoscut ce inseamna sa iubesti in zadar, sa astepti o minune ce numai acel cineva o putea face, sa plangi rauri fara semn ca lacrimile se vor termina, sa fi la un pas de Adormire. Nimic nu este perfect, totul este perfectibil. Caut in continuare acel copil inocent, acea farama care sa imi demonstreze ca nu este in zadar. Asta ar insemna ca te caut pe tine. Este un vis aevea, vis ce zi de zi caut sa il descopar, caut sa fac sa devina realitate. Dar asta ar insemna sa invatam sa iertam, sa acordam si o a doua sansa. Timpul trece si odata cu trecerea lui realizez ca astept degeaba, ca totul s-a spulberat. Adun sperantele si le asez in cutia numita Uitare. Asa a devenit lumea in ochii mei. Un loc prea mare pentru oamenii cu sentimente, un loc prea mizer pentru cei ce iubesc cu adevarat, un loc prea vesel pentru un om atat de trist.

Oare l-am uitat?

Suntem prea increzatori, ne spunem k totul va fi bine, ca vom trece peste o dezamagire, dar fara sa realizam ca de fapt a ramas ca o rana deschisa ce cu greu mai poate fi vindecata. Incercam sa zambim, sa salvam aparentele, sa aratam ca suntem puternici si ca vom trece peste asta, dar nu e asa. Ne pacalim pe noi insine. Putem crede ca lumea nu mai are culoare fara el, acel baiat care se dovedea a fi sufletul tau pereche pana intr-o zi cand totul s-a destramat. A zburat precum puful de papadie purtat de vantul de primavara. Mereu ne intrebam de ce s-a terminat totul daca se dovedea a fi perfect? De ce ne-am despartit daca ne iubeam asa de mult.? Cum se face ca desii ne intelegeam atat de bine si eram fericiti, nu a avut curajul sa luptam impreuna pentru iubirea noastra.? Intrebarile astea ne inunda si acum mintea, asteptand in zadar un raspuns. Incercam din rasputeri sa uitam acea iubire si sa ne conformam cu ideea ca s-a terminat, dar obosim sa ne luptam in zadar. Amintirile se deruleaza ca un film in mintea noastra si totul ne aduce aminte de acea persoana care ne-a schimbat viata. Simtim si acum parfumul lui cum ne curge prin vene si totul pentru ca il iubim. Stiu, nu vrem sa recunostem!!! “Nu, eu nu il mai iubesc, l-am uitat complet.” Pe cine pacalim, normal ca il iubim daca gandul nostru zboara la el. La acel "el" pe care orice fata il intalneste la un moment dat si pe care incepe sa il iubeasca enorm. Asa l-am intalnit eu pe el.

sentimente

Vibrez ori de cate ori mă gîndesc la tine, dar incertitudinea isi face apariţia si lacrimile odată cu ea. Cînd iubeşti, indiferenţa doare cel mai tare si tu mai rănit prin cel mai urat mod, ignorandu-ma. nu vreau sa ne despărţim si toate momentele noastre de iubire sa fie date uitării. Nu vreau ca toate iluziile mele sa se risipească. Vreau sa fim la fel ca la început, sa tresar la mîngîierile tale, sa mă topesc la sărutul tău. Nu mai pot sa vărs lacrimi, au îngheţat pe obrajii mei reci. Suavul tău "te iubesc" îl aud si acum purtat de vînt. Sărută-mi ochii uzi si încălzeşte-mi fiinţa asa cum numai tu ştii sa o faci. Promite-mi ca voi fi a ta si tu vei fi al meu si sufletele noastre se vor topi într-un înger. Dar ce înseamnă al meu.? Înseamnă ca dorinţele tale si visele vor fi ale mele si vom lupta împreuna. Iubirea e magică, e unică în felul ei si te face sa versi lacrimi de fericire si sa vibrezi atunci cînd o întruneşti. Asa vibrez eu pentru ca te-am întîlnit pe tine, iubirea mea.

Dedicated to V.

Regrete

Mereu facem lucruri la impuls, fără sa ne gîndim la consecinţe, regretand apoi si încercînd sa reparăm ce am stricat, dar poate fi în zadar. Putem destrăma ceva ce niciodată nu va mai fi la fel, si ne rugăm sa putem da timpul înapoi, sa fie diferit, dar degeaba. De multe ori nu avem curajul sa continuam, de frica, riscînd sa pierdem un lucru foarte important pentru noi. Si realizăm ca totul s-a terminat cînd este mult prea tîrziu sa recuperăm ce am pierdut. E bine sa spui "te iubesc" atunci cînd ai ocazia si simţi acest lucru, pentru ca, dacă îţi este teamă de acest sentiment, cînd în sfîrşit ai curajul sa recunoşti ca iubeşti poate fi mult prea tîrziu. Nu renunţa la o iubire pentru ca e prea perfectă, deoarece vei regreta mai tîrziu ca nu ai ales sa ai o viaţa perfectă ci ai ales sa trăieşti din regrete si amintiri care te macina. Trăieşte fiecare clipa pentru ca nu ştii cînd se va termina.