Agonia matinala

Ramai cu capul asa pe perna multa vreme. O lacrima ti se prelinge pe obraz si iti insareaza buzele. De ce esti trist la prima ora a diminetii? Poate pentru ca nu a fost decat o iluzie, un vis. Stai asa in agonie, incercand sa iti reamintesti fiecare detaliu, fiecare respiratie ori soapta. Ochii negri sclipitori in privire, magia sarutului...buze. Fermecator, as putea spune chiar fascinant. Cu o simpla atiungere te face sa plutesti, un simplu om, doar o alta fiinta si totusi... Povestile sunt minciuna in comparatie cu sentimentul ce il trezeste in tine. Parea dormit, dar el a facut sa invie si sa fie mai puternic... ca niciodata. Un curcubeu de vise... o mare de gusturi, sarat... dulce. Parul negru... genele sale lungi, bratele puternice. Suspini si te gandesti ca ai putea crede in ingeri... aripi maiestuase..atingeri calde. Perfect, impecabil ai putea spune dar... Cuvantul ce sfarama orice urma de magie. Atunci te trezesti fara forta. Relizezi ca nu a fost decat ceva ironic... ridicol, doar un vis. Si continui sa stai in agonie in speranta ca, daca retraiesti fiecare clipa, va inceta sa mai fie doar o capcana a visului.