Agonia matinala

Ramai cu capul asa pe perna multa vreme. O lacrima ti se prelinge pe obraz si iti insareaza buzele. De ce esti trist la prima ora a diminetii? Poate pentru ca nu a fost decat o iluzie, un vis. Stai asa in agonie, incercand sa iti reamintesti fiecare detaliu, fiecare respiratie ori soapta. Ochii negri sclipitori in privire, magia sarutului...buze. Fermecator, as putea spune chiar fascinant. Cu o simpla atiungere te face sa plutesti, un simplu om, doar o alta fiinta si totusi... Povestile sunt minciuna in comparatie cu sentimentul ce il trezeste in tine. Parea dormit, dar el a facut sa invie si sa fie mai puternic... ca niciodata. Un curcubeu de vise... o mare de gusturi, sarat... dulce. Parul negru... genele sale lungi, bratele puternice. Suspini si te gandesti ca ai putea crede in ingeri... aripi maiestuase..atingeri calde. Perfect, impecabil ai putea spune dar... Cuvantul ce sfarama orice urma de magie. Atunci te trezesti fara forta. Relizezi ca nu a fost decat ceva ironic... ridicol, doar un vis. Si continui sa stai in agonie in speranta ca, daca retraiesti fiecare clipa, va inceta sa mai fie doar o capcana a visului.

Regret acum...

Regret...
Ca soarele a apus iar,
regret ca vantul ma-nconjoara
...cand asta puteai face tu
ca plang abia acum
...cand nu mai are cine sa imi prinda lacrimile
ca te-am iubit nepermins de mult
...si totusi inconstient nu ai vazut asta.
Regret acum...
ca nu te-am atins
...cand inca o mai puteam face
ca nu ti-am vorbit
...cand sufletul tau ma asculta
ca nu te-am prins de mana
...cand mi-ai intins-o
si ca nu am fost eu
...desi tu ma iubeai asa.
Regret acum...
ca am zambit si am prezentat nepasare,
am cautat si nu am gasit ce trebuia,
am vrut fericire si nu am acceptat de la cine mi-a dat,
ca te-am privit si nu am vazut smaraldul trist din ochii tai.
Si regret iar...
ca am ratacit
...cand puteam sa imi gasesc drumul
ca am visat
...cand aveam realitatea in fata
Dar ca sunt nebun
...si inca te iubesc,
NU regret!

Cu gandul, la tine

Alt inceput... o cale de mijloc...alt drum. S-a starnit o furie... un urlet in interiorul meu! Nu vreau sa imi mai vezi ochii ce plang fara incetare. Respir si inhalez ceea ce se numeste trecut, uitare. De ai fi acolo sa auzi strigatul meu surd. Dar nu esti. Hipnotizata visez la abisul eternitatii, la esenta ce imi inunda simturile. In zadar stergi praful daca timpul si-a lasat amprenta. Ai fost si urma saruturilor tale inca o simt pe buze.

Tigara stinsa

Cineva mi-a spus ca am dreptate... apoi altcineva ca gresesc. Dar totusi fac asa cum simt si nu imi pare rau. Poate mai tarziu voi regreta...poate voi realiza ca am gresit sau poate doar ma voi felicita pentru ca am luat o anumita decizie in trecut ce mi-a influentat pozitiv prezentul. Acel prezent care clipa urmatoare devine trecut. Dar acum nu ma intereseaza ce va fi, incerc doar sa traiesc secunda. Nu mai vreau nici macar trecutul sa il ating... ma cutremur la auzul lui si totusi privesc inainte. Au fost prea multe lacrimi aruncate fara rost... acum doar zambete (sper) si probabil multa joaca...da inca imi permit sa fac asta. Respir si imi umplu plamanii cu aerul proaspat de afara si nu cu fumul unei tigari stinse. Arunc scrumul lasat de tine si uit. Dansul s-a sfarsit si nu a ramas decat urma pasilor tai.