Oscilari

Suna! Aud un tarait straniu in ureche. Astept sa te aud pe tine. Intr-un final o voce aiurita ma indeamna sa o las mai moale, robotul. Incerc sa mai sun, vroaim sa vorbim ceva dar se pare ca nu ai chef de mine. Asa ca ma opresc din insistente ca deja m-am cam saturat. Nu ma mai uimeste nimic. Te-ai cam obijnuit sa ma lasi in suspans… dejamagita… uimita. Dar o las asa, ca cineva trebuie sa lase de la el. Incerc sa fac altceva…sa ma distrag… sa uit pentru un moment. Dar se pare ca nu am nici o sansa. Simt o apasare ciudata care nu imi da pace… ma doare… inteapa… loveste. Am o dorinta ce vibreaza in mine de a dormi… de a zbura… de a calatorii. Parul lui ce ii acopera ochii verzi…buclele mele ce cad alene pe umarul lui. Buzele ce soptesc dulcegarii….minciuni…tampenii… Toate nu sunt decat aiureli… chestii asa ce ne vrajesc pe noi fetele. Stari diferite ma cuprind. Oscilez de la tistete la fericire… de la hohote de ras la rauri de lacrimi… de la Te iubesc la te urasc. Vrajeli!!! Ba esti prost, cum sa il urasc? E ciudat… prea ciudat… exagerat de ciudat. Astazi imi zice “te iubesc”… maine “nu am chef de tine”… poimanie ceva… in alta zi alt ceva! Plm nici eu nu mai stiu ce sa cred… Dar oricum ar fi e la fel… Orice s-ar intampla nu e nimic… Orice ar zice de fapt tace. Tipa in surdina… Rade in suspine… Danseaza in somn… Viseaza realitatea… Dar el vine… ma atinge… ma cuprinde… incepe… termina. Si cand te gandesti ca toate astea au venit de la un singur tarait in telefon. Mai incerc o data… ultima data… gata… m-am saturat. De unde atat ca nu rezist… prea curioasa… tembela… instabila emotional… COPIL. Dar raspunde “alo”. “Scuze ca nu am raspuns dar mi-am lasat telefonul acasa”. Fericita… uimita… naiva… Am CREZUT…