Oare l-am uitat?

Suntem prea increzatori, ne spunem k totul va fi bine, ca vom trece peste o dezamagire, dar fara sa realizam ca de fapt a ramas ca o rana deschisa ce cu greu mai poate fi vindecata. Incercam sa zambim, sa salvam aparentele, sa aratam ca suntem puternici si ca vom trece peste asta, dar nu e asa. Ne pacalim pe noi insine. Putem crede ca lumea nu mai are culoare fara el, acel baiat care se dovedea a fi sufletul tau pereche pana intr-o zi cand totul s-a destramat. A zburat precum puful de papadie purtat de vantul de primavara. Mereu ne intrebam de ce s-a terminat totul daca se dovedea a fi perfect? De ce ne-am despartit daca ne iubeam asa de mult.? Cum se face ca desii ne intelegeam atat de bine si eram fericiti, nu a avut curajul sa luptam impreuna pentru iubirea noastra.? Intrebarile astea ne inunda si acum mintea, asteptand in zadar un raspuns. Incercam din rasputeri sa uitam acea iubire si sa ne conformam cu ideea ca s-a terminat, dar obosim sa ne luptam in zadar. Amintirile se deruleaza ca un film in mintea noastra si totul ne aduce aminte de acea persoana care ne-a schimbat viata. Simtim si acum parfumul lui cum ne curge prin vene si totul pentru ca il iubim. Stiu, nu vrem sa recunostem!!! “Nu, eu nu il mai iubesc, l-am uitat complet.” Pe cine pacalim, normal ca il iubim daca gandul nostru zboara la el. La acel "el" pe care orice fata il intalneste la un moment dat si pe care incepe sa il iubeasca enorm. Asa l-am intalnit eu pe el.