Am mai fost acolo, printre zidurile acelea reci de piatra. Am urcat scarile atat de dure cu pantofiorii mei cu toc si am ajuns in varf. Este farul vechi ce a vegheat intotdeauna asupra mea insa acum.. s-a stins. Veghez eu urma lui si ii ating peretii reci si goi. Are sufletul firav si glasul mut.. e sfasiat acum. Alerg pe scari in jos, purtata de un glas. Urmez suspinul si ma pierd prin sute de-amintiri.
-Vino!
Te aud atat de salbatic. Te doare, esti bolnav si mi-as dori ca mana mea sa iti vindece ranile. Iti bandajezi privirea si suflul obosit, iar eu incerc sa sterg uitarea si te invelesc in atingeri calde.
Nebunia singuratatii ma atinge si pe mine, si te-as simti. Alerg disperata catre ecoul tau, vreau sa te prind si Urlu.
-Nu mai esti singur.
foarte frumos
RăspundețiȘtergeredramatic...frumos,sensibil si dramatic in acelasi timp...felicitari !
RăspundețiȘtergereMa bucur ca veghezi asupra mea
RăspundețiȘtergereAmplu, intens si dinamic.
RăspundețiȘtergereFelicitari !!! O postare scurta, insa extrem de intensa; si trairile tale, de altfel sunt extrem de intense, daca imi amintesc bine :))) :X:X:X
RăspundețiȘtergere