EUL

Departare...
Ma ratacesc in delir,
Ameteala imi fura un suflu,
Imi tin eul in lanturi,
Inlatur
Tot ce ma aude
Incep sa scriu poeme
Surde.
Am iarasi talpa goala
si fantezia mea suspina,
As vrea, sa pasesc iara...
Hai vino!

Departe de noi

Imi inghit acel gust de dimineata cand ma trezesc si simt parca dulceata buzelor tale. Imi miros cele doua degete pe care le-am trecut prin parul tau de atatea ori si simt... hmm parfumul ala pe care niciodata nu ai vrut sa mi-l dezvalui dar care acum stiu ca valoreaza cat un vis ingramadit acolo in cutiuta mea. renunt la agonia cu care m-am trezit in dimineata asta si sterg acea urma de lacrima ce a curs atunci cand mi-am tras valul in care era infasurat ochiul meu. Acel soare bland ce incuviinta la geam vroia sa imi mangaie privirea. El insa nu stia ca a cazut si ultima picatura de glas, iar sinfonia pe care obisnuiam sa o cantam in doi este aruncata in sertarul de la birou. Acolo mi-am pierdut si dorinta cu care paseam inainte. Este o alta dimineata in care ma trezesc cu buclele rebele si pe care incerc a mi le stapani jumatate de ceas. Revin la lumea reala, mananc un Raffaelo, dar... si el imi aminteste de acel V, o litera franta perfect si care se sfarsea in infinit. Inchid ochii si fortat nu ma mai gandesc la tine. Imi strang pumnii si te las acolo, sa levitezi. Acum plec. Sunt imbracat in vechea ta camasa alba si pe degete simt picurul tau. Praful este risipit de mult in aer. A trecut un an... un an de lacrimi dar si de fericire si multe zambete. As vrea sa te iau si pe tine in mugurul de cristal insa respiratia iti este intrerupta de << o "cineva" >>. la pieptul tau a adormit un alt miros. Ma asez pe banca de la capatul lumii, intre petalele unei gingase flori si raul ce si-a propus sa imi culeaga fiecare steluta argintata ce se naste in coltul ochiului. Luciditatea acelei priviri ma va urmari si dincolo de hotarele acelei lumi in care ma aflam eu. Astept si acum sa mai treci pe langa bancuta oe care ne-am sarutat de atatea ori. dar pasul tau acum, este in doi si NU, nu mai pot spera ca vei veni inapoi. Sunt departe!

Esti puternic!

Te privesti in oglinda pret de cateva secunde si te intrebi de unde ochii aceea tristi si goi. Iti atingi obrazul si te vezi precum un clovn care atrage numai rasete si aduna lacrimi. Pasesti in fiecare seara pe aceeasi scena. Podeaua scartaie sub pasii tai grei si obositi. Stragi cu putere din dinti si iti promiti tie insuti ca vei fi puternic si vei reusi inca odata. Lumina se aprinde si esti constient ca a inceput un alt act ...o alta piesa de teatru, cu multe masti. Iti ascunzi privirea trista din oglinda si ignori rasetele din sala. Incerci sa iti incurajezi fiecare pas pentru ca stii ca dincolo de tristete este un zambet. Acolo, in cel mai intunecat colt din sala, te asteapta cei care te iubesc si au incredere in tine. Esti sigur ca ai puterea sa treci peste si sa nu mai privesti niciodata in urma cu lacrimi pe obraji. Insa continui sa vezi fericirea ce a trecut pe langa tine. Si-a lasat urma in palma ta si a plecat. Iti culegi genele cazute si nu vei mai simti nicicand ceea ce doar atunci ai simtit. Iti faci actul si starnesti atata rasete. Esti mandru ca ai reusit sa pictezi celor din jur zambete pe chipuri. Faci o plecaciune si pasesti cu alt aer si incredere acum ca totul s-a terminat. te pregatesti pentru ceea ce va venii. Hai, esti puternic si am incredere in tine!

Imperfect

Te ascult in miez de noapte sau in fiecare clipa de taina ce sufletul mi-o da, dar nu iti aud glasul dulce si nici te iubesc-ul tau nu mai imi susura la ureche. Am privit lumina ce rasare imperfecta pe chipul stelei si nu ti-am zarit negura ochilor. Iar tu, precum o mireasma salbatica, ai iesit din sticluluta ce te tinea in viata mea. Vocea imi suna apasator in ureche si ticaitul ceasului imi presara cuvinte. Nu pot zbura cenusa ce ai presarat-o in parul meu si nici cea de pe buze nu o pot face sa dispara. Mi-ai crapat irisul frumos conturat, mi-ai desenat o bucata de inima, ca mai apoi sa o stergi. Imi ating chipul fin si rece, iar cuvintele incep a mi se rostogoli la fel ca lumina ce aluneca pe panza cerului, imperfecta. Fortele nu se gasesc aici, nici urma de curaj, poate doar agonie. Ai parasit gradina ce ma inconjoara, iar acum, nu te mai stiu. Nu te cunosc...si nici nu te voi mai lasa vreodata sa imi plantezi ghiocei. Ma sprijin de trandafirul ce ar vrea sa ma mangaie insa tepii lui ma ranesc. Imi asez picioarele langa o narcisa...si genele imi contureaza o alta poveste din care tu, gradinarule, ai disparut. Ai fost umbra ce m-a facut sa pasesc spre disperare, si plecarea ta acum, imi face bine. Uita-mi maroul din ochi si mierea de pe buze, renunta la clipele dulci si puful din par si da-mi drumul. Aseaza-te cu capul pe intuneric si acolo vei ramane...in perfectiunea ta imperfecta.

Colt de nebunie

Cu ochiul deschis si bratele tremurande atinge clanta rece. Ii este teama acum ca simte fiorul de odinioara. Deschide usa si un sunet ii atinge timpanul apoi se pierde ca un ecou in camera goala. Sfioasa ...cuteaza sa patrunda in incapere. Draperiile de un alb murdar sunt trase, doar doar intr-un loc, undeva acolo reusind lumina sa patrunda in coltul ei de nebunie. Pe jos doar carti...aruncate...asa cum ea, candva le-a lasat. Jucariile nu mai sunt demult acolo...si nici copilaria ei nu mai se mai ascunde ca alta data in scoica de cristal ce isi gasea locul pe biroul prafuit. Acolo nu sunt decat versurile pe care in naivitatea de odinioara le-a scris dar care incep incet incet sa se stearga. Pe pat zace vechiul ei jurnal... ce pastreaza in el lacrimile varsate de dor...acum doar il priveste cu nostalgie...fiindu-i teama sa le smulga dintre filele trecutului. Se asaza incet pe pat, cu teama cu care a si patruns in acel loc care candva ii aducea zambetul pe buze, era... « Acasa » . Trage aer in piept, si simte mirosul amintirilor ce nu a reusit sa si le scoata din minte. Zareste pe jos o foaie...o ridica incet si inima ii tremura. Stie ce este scris acolo, insa nu ezita si... citeste. Priveste toate acele cuvinte de iubire cu un colt de suflet... si in ochi ii apar lacrimile ce le credea pierdute. Se opreste si ramane nemiscata clipe la rand...nu isi da seama ca timpul trece. Retraieste fiecare moment, fiecare litera scrisa. Adulmeca mirosul vorbelor de dor...simte parfumul cuvintelor ce ii mangaie irisul. Strange la piept acea bucata de hartie ... nevrand sa mai ii dea drumul niciodata. Dar...linistea camerei este bruiata de buzele ei ce se misca fenetic... « nu trebuia niciodata sa vin aici...a fost o nebunie sa privesc iar in trecut... imi este dor » .

Spre nicaieri

Posomorata si cu nori asezati pe fruntea-mi rece... cu picaturi de ploaie pe buze si parul rascolit de vant, alerg. Privirea imi este trista si uitata undeva acolo... in iarna. Ma urc in primul taxi si incerc a-mi aduna buclele din vant. Bratele imi tremura de atatea ganduri si ... nu le mai pot duce. Ma priveste nedumerit si ochii ii sunt atintiti asupra celor trei fulgi de pe geana de sus. "Unde vrei sa te duc?" Glasul lui a sunat atat de ... altfel. Incerc sa ii simt cuvintele calde, sa deslusesc linistea vorbelor lui. "Nu stiu, doar du-ma undeva". M-a privit iar cu chipul intrebator, dar zambetul din coltul gurii imi salveaza lacrima ce sta sa curga. Am plecat la drum. Atat de intuneric afara si eu... sigura, cu fulgii ce incearca sa reziste vantului. Drumul se arata atat de pustiu si lung...iar eu ma simt atat de neajutorata si imi doresc linistea vazduhului. Admir infinitatea orizontului si... desi este acoperit de intuneric, pot deslusi puritatea acelor intinderi. Imi iau ochii de la geam si pierd imaginea perfectiunii. Il privesc iar pe cel ce ma ajuta sa ajung unde imi doresc. Este la fel de nepasator si linistit... cu gandul limpede si fara lacrimi pe obraji. Ma sterg si zaresc iar pe geam... orizontul. "Gata, stiu unde vreau sa ma duci... Du-ma spre NICAIERI"

Fara nume

O voce rasuna in interiorul meu "nu iti fie teama"... Respir aerul rece si pur, dar fumul tau imi ineaca simturile. Ma trezesc din visare si cred k imi e bine... Clipesc nepasator si nu vreau sa ma condamni... nu are rost. Imi desprind parul si il las sa cada ciufulit pe umeri. Imi trag pe mine pijamalele cu broaste si dungi, sorb din ceasca plina cu ciocolata calda si nu vreau sa sterg picatura ce mi se rostogoleste pe gat. Privesc la desenele animate ce se arata la televizor, nemachiata si cu o singura soseta rupta in piciorul stang... dar sunt EU si imi e bine. Vreau sa cred ca maine va fi mai bine, ca ploaia din interiorul meu va sta... vreau sa nu incetez sa cred in finaluri fericite... si sa cred k intr-o zi imi vei zambi iar... Nu imi e teama :)