Negru Picurat

Trista...praf de stele... si un „cantec” ce nu vrea sa isi faca aparitia. Greselile se deruleaza in continuare fara semn ca sirul lor se va intrerupe. Este o noua sansa... un nou inceput... aceeasi iubire dar cu inima tresarind mai tare. Sunt predispusa greselilor... sunt un copil ce se pare ca nu a inteles ca trecutul a trecut cu un scop anume. Ma simt ca intr-o lume salbatica ... ce se deruleaza in ritm alert pe langa mine... lucru caruia nu ii mai pot face fata. Lacrimile vin si pleaca... fericirea te atinge apoi dispare... pana si lipsa ta umbreste zambetul meu. De ce spun toate astea? Pentru ca ... fiecare cearta aduce cu Ea o picatura de negru in esenta... pentru ca fiecare discutie aduce cu ea lacrimi si tristete. Pentru ca imi doresc sa fie diferit ... si imi doresc sa nu se termine totul inainte sa pot auzi iar sinfonia buzelor tale. Si toate astea pt k simt cele 8 litere... Te iubesc

Dansul nostru

Vantul ne-a purtat tristetile departe... soarele ne-a mangaiat. Doar noi doi uniti intr-o imbratisare ce putea topii si un munte de gheata... am trait. Mai luat de mana, iar totul in jur s-a sters... eram impreuna... departe de lume, de invidie si suferinta. Atunci mi-ai zambit si... privind spre infinit buzele tale mi-au cantat acel cantec din trecut pe care numai tu il poti face sa fie unic. Cu sufletul strans intr-o cutie de chibrituri ti-am mangaiat buzele iar ele s-au contopit intr-un sarut. Departe in univers ingerii zambesc... timpul a trecut iar sinfonia lui ne-a purtat pe brate...si ne-a facut sa fim bolnavi de iubire... Bubu

New story

Regretele nu isi au rostul... incercarea de a reusii de data asta sa faci sa fie diferit esueaza si te intrebi daca ai trecut sau nu aiurea prin viata. Atunci un coltisor al mintii incepe sa urle ca nu... nu a fost in zadar, reusind sa te readuca pe linia de plutire... sa nu iti distruga si ultima speranta. Maine e o noua zi... o noua sansa de a evolua. Acum te gandesti, daca maine e o noua zi de ce sa imi mai bat capul cu cea de azi si sa nu lupt cu cea de maine. H3h3 ce bine ar fi sa avem siguranta ca vom apuca rasaritul zilei urmatoare... ori ca vom apuca sa respiram iar aerul proaspat al diminetii... sau ca avem sansa macar sa lasam purtat de vant durerosul „ADIO”. So... nu avem certitudinea ca maine va fi ok. Cu toate astea fiecare alegem ce vom face. De aceea nu imi permit eu sa va spun ce aveti de facut ci poate doar sa va dau un sfat... sa va ajut sa realizati ca nimic nu este indestructibil si ca in orice exista un FIN. Orice poveste are sau nu un happy end... dar odata cu un END incepe o alta Story. Daca am spune ca "oricum se va termina" atunci nu inteleg de ce sa mai incepem ceva ce pana la urma se spulbera fara credinta in ce va urma... doar cu regrete. Acum am picioarele reci si goale... degetele imi palpaie de la atata tastat iar sufletul meu cauta sa deschida usa noului inceput. Nu cred ca puteti intelege gandirea mea... poate pentru ca durerea unui sfarsit e prea mare. Dar stiu ca mai bine sa fi cunoscut iubirea care totusi s-a destramat decat sa nu o fi cunoscut-o deloc. But fiecare cu gandirea lui... sunt ciudata ... vorbe incrucisate... cuvinte de neinteles... EU. Dar acum incetez pentru o clipa sa mai fiu eu... trag pentru o secunda aer in piept si ... si ma gandesc la Ziua de maine... poimaine ... la viitorul ce se indreapta cu pasi repezi spre mine... la noi. Un nou "us" ce ma face sa tremur cum ma facea odinioara... la o noua poveste de data asta cu happy end... la noul TU. Asa ca gata... am cam terminat cu sfaturile si help-ul venit din partea mea. Mintea s-a incetosat si apare chipul tau de undeva din intuneric. Mi-e teama ... teama ca .... sti tu prea bine de ce imi este teama... asa k nu ma intreba... simte.

Cantecul surd

Candva... am fost fericita si am aratat asta radiind. Odata am ascultat "cantecul" buzelor tale, iar acum tremur ori de cate ori mi-l reamintesc. In trecut am facut multe lucruri la impuls... am iubit fara regrete ori granite... am tanjit dupa un suras... am trait fiecare clipa ca si cand ar fi ultima. Visatoare, m-am indragostit de o privire... am tremurat in profunzimea bratelor tale... am fost vrajita ca un orb de un curcubeu. Acum imi reamintesc ce "a fost odata"... zambesc atunci cand telefonul suna si aud vocea ta. Candva am plans... am varsat picaturi sarate pentru simplul fapt ca te iubeam asa cum un surd iubeste sunetul. Am zambit desii in interiorul meu plangeam... Te-am iertat desii nimeni nu ar fi facut asta. Te-am incurajat sa te ridici desii eu eram la pamant... Te-am iubit desii tu ma urai... Iar acum mi-e dor de tine desii inima mea e inghetata. Odata... ti-am spus "ochii care nu se vad, nu se uita" si uite ca am avut dreptate.

cine sunt eu?

Fiecare ne-am pus in viata cel putin odata intrebarea cine sunt eu? Intr-o lume in care mastile predomina si apar la orice pas, nu mai stim cum suntem noi cu adevarat. De multe ori ne-am privit in oglinda, am inceput sa radem fara rost, sa ne strambam aiurea sau sa plangem fara un motim anume. Ne-am privit in ochi si am incercat sa ne dam seama daca asa suntem noi. Eu nu sunt asa. Fac multe lucruri la impuls, exact asa cum simt in momentul respectiv, fara sa imi pese ca mai tarziu pot regreta. Sunt sincera atunci cand cineva merita sa fiu eu cea adevarata si sa imi dau masca jos. In fata celor din jur incerc sa ma mentin puternica, nepasatoare. Incerc sa imi ascund sentimentele, dezamagirile si toate trairile de cei din jur pentru ca te judeca. Chiar daca sunt daramata incerc sa ma arat la fel ca de obicei , zambareata, fericita, de aceea putini stiu cum sunt eu cu adevarat si recunosc imediat un zambet fals. Nu mai sunt cum eram. Timpul m-a schimbat si si-a lasat amprenta in viata mea. Nu mai reusesc atat de bine sa ma ascund. Masca a inceput sa se crape, zambetul a inceput sa se destrame, minte-a aluat-o razna de aceea fac unele lucruri nechibzuite pe care mai mult ca sigur le voi regreta mai tarziu. Cu totii ne-am dorit la un moment dat sa dam timpul inapoi sa schimbam ceva la noi, sa fim altfel pentru a recupera ceva ce am pierdut. Dar de ce sa facem asta ? Timpul a trecut cu un scop si am invatat ceva cu ocazia asta. De ce sa ne schimbam noi cand altii nu fac niciun efort sa se schimbe. De ce sa incercam sa fim asa cum doresc alti si sa nu fim cum ne dorim noi ? Daca ceva s-a destramat in timp din cauza unei greseli comise nu trebuie sa regretam. Poate nu merita sa continuam daca la prima bataie de vand s-a daramat tot ceea ce am construit. Stiu ca mereu e greu sa ne ridicam dupa ce am cazut si sa fim la fel de plini de vise si de sperante cum eram inainte de prabusire, dar cu vointa necesara vom razbii. Deseori imi pun intrebarea care ma ajuta sa continui : de ce sa ma prabusesc intr-o prapastie din cauza unei persoane pe care am iubito prea mult, iar ea sa treaca nepasatoare pe langa mine fara sa imi ofere macar o mana de ajutor ? Daca merita cu adevarat dragostea mea atunci nu mai eram la pamant si ma incuraja sa continui. Daca cineva te iubeste, te iubeste pentru ceea ce esti nu pentru cine si-ar dori sa fii. Cu defectele mele si calitatile eu privesc inainte si continui sa caut si sa lupt pentru ceea ce reprezint « eu ».

Buburuza si Buburuzul

Stau pe plaja... intinsa pe nisip... relax. Visatoare ca intotdeauna, privesc valurile ce imi mangaie picioarele. Nimic nu imi poate bruia aceasta liniste interioara. Dar ceva reuseste... amintirea. Abia acum imi dau seama ca realitatea nu este decat o pura dezamagire. Am crezut ca am uitat... ca am trecut peste. Cred ca si tu ai crezut asta BUBUruzule. Dar uite ca nu este asa. Pentru o scurta perioada viata a fost mai mult decat roz... poate de asta nu am mai simtit rozul. Ia spune-mi sincer stii ce inseamna sa fi indragostit? hai sa iti explic eu ceea ce simt sa vedem ce parere ai. Cred... vad... simt ca doare mai tare sa traiesti fara el doar cu amintirea lui, decat sa mori. Pun capul pe perna... sunt ok... ma gandesc poate ma va trezi iar telefonul lui la 2 jumatate noaptea sa imi spuna ca ma Iubeste. Dar ma trezesc de dimineata si intru iar intr-o depresie... fara zambete... dezamagire. Te-am visat azinoapte... again... fericiti... ne iubeam. Scrum... praf... nisip purtat de vant. Dar trec si peste astea si merg inainte pentru ca inapoi nu mai pot merge, desii de multe ori imi doresc sa ma intorc in timp si sa fac unele lucruri pe care nu le-am facut atunci cand am avut ocazia, sa iti spun atunci cand ma tineai in brate Te Iubesc si sa fie diferit. Merg la liceu, incerc sa ma distrag... katerink... flirt. Nu ma mai intereseaza astea foarte mult. Privesc pe geamul prafuit... verdeata... natura a inviat... sufletul meu a murit. Intrebare: cum poate murii ceea ce nu exista, nu se vede? uite asa bine. A murit asa cum au murit sentimentele , nici ele nu se vad dar totusi au existat. Nu te lasa pacalit de aprente, de zambetul pe care mi-l mentin pentru ca trebuie, de stilul meu noncomformist. Crezi ca sunt OK? E mai bine sa crezi asta in continuare, e mult mai bine, decat sa stii cum sunt cu adevarat. Vino! Hai, sa mergem impreuna undeva... pe o raza de soare sa ne topim intr-o inima... pe un fulg sa inghetam imbratisati... pe o picatura de ploaie sa facem baie impreuna... pe o frunza unde sa fim doar tu si eu... Buburuza si Buburuzul.

Oscilari

Suna! Aud un tarait straniu in ureche. Astept sa te aud pe tine. Intr-un final o voce aiurita ma indeamna sa o las mai moale, robotul. Incerc sa mai sun, vroaim sa vorbim ceva dar se pare ca nu ai chef de mine. Asa ca ma opresc din insistente ca deja m-am cam saturat. Nu ma mai uimeste nimic. Te-ai cam obijnuit sa ma lasi in suspans… dejamagita… uimita. Dar o las asa, ca cineva trebuie sa lase de la el. Incerc sa fac altceva…sa ma distrag… sa uit pentru un moment. Dar se pare ca nu am nici o sansa. Simt o apasare ciudata care nu imi da pace… ma doare… inteapa… loveste. Am o dorinta ce vibreaza in mine de a dormi… de a zbura… de a calatorii. Parul lui ce ii acopera ochii verzi…buclele mele ce cad alene pe umarul lui. Buzele ce soptesc dulcegarii….minciuni…tampenii… Toate nu sunt decat aiureli… chestii asa ce ne vrajesc pe noi fetele. Stari diferite ma cuprind. Oscilez de la tistete la fericire… de la hohote de ras la rauri de lacrimi… de la Te iubesc la te urasc. Vrajeli!!! Ba esti prost, cum sa il urasc? E ciudat… prea ciudat… exagerat de ciudat. Astazi imi zice “te iubesc”… maine “nu am chef de tine”… poimanie ceva… in alta zi alt ceva! Plm nici eu nu mai stiu ce sa cred… Dar oricum ar fi e la fel… Orice s-ar intampla nu e nimic… Orice ar zice de fapt tace. Tipa in surdina… Rade in suspine… Danseaza in somn… Viseaza realitatea… Dar el vine… ma atinge… ma cuprinde… incepe… termina. Si cand te gandesti ca toate astea au venit de la un singur tarait in telefon. Mai incerc o data… ultima data… gata… m-am saturat. De unde atat ca nu rezist… prea curioasa… tembela… instabila emotional… COPIL. Dar raspunde “alo”. “Scuze ca nu am raspuns dar mi-am lasat telefonul acasa”. Fericita… uimita… naiva… Am CREZUT…