Atat de mica...

Cutremur o dorinta si praful se asterne involuntar pe masa. O carte mica si uitata de timp nu mai are putere sa citeasca ceea ce altii au scris. Cu fiecare pagina ingalbenita de palma zilelor ce au trecut, e sleita de puteri si parca ii e din ce in ce mai greu. Ar vrea sa poata sa se deschida la prima pagina cand era atat de vie si plina de culoare... sa zambeasca. Dar vremurile acelea au trecut, si nu mai poate da pagina inapoi ci doar sa priveasca inainte. Sa vada cum cu fiecare clipa ii este furata o suflare. Cuvintele insirate candva pe hartie, acum sunt greu de citit si parca... ii e dor. Nu de un cuvant nou, nu de cateva randuri citite de altcineva decat ea, ci doar de ajutorul de a mai da o foaie. Se scurg din ce in ce mai greu gandurile ei. Incet, incet copertele se inchid, varsa un ultim cuvant si ar putea spune ca nu va uita... si cuvintele vor ramane mereu undeva acolo, pe filele inimii ei. Dar e atat de mica...